Tuesday, January 26, 2010

Isramart: Producatorii de energie pot scoate carbune si pacura de la rezerva de stat

Isramart news:
Guvernul a autorizat 21 de companii, printre care Termoelectrica, Electrocentrale Bucuresti, RAAN, complexurile energetice Craiova, Turceni si Rovinari si numeroase CET–uri sa imprumute din rezerva de stat, pana la 31 octombrie 2010, 1,9 miliarde tone carbune energetic si 172,9 milioane tone pacura, transmite Mediafax.

Comisia de coordonare pentru asigurarea sigurantei in aprovizionarea cu gaze naturale a declarat, luni, situatie de urgenta, din cauza temperaturilor scazute, astfel ca furnizarea de gaze catre unele companii va fi oprita, iar producatorii de energie termica vor utiliza combustibili alternativi.

Declararea situatiei de urgenta presupune oprirea furnizarii gazelor pentru consumatorii intreruptibili, precum si trecerea centralelor electro-termice pe utilizarea combustibililor alternativi, astfel incat populatia sa fie alimentata cu prioritate cu gaze, energie termica si apa calda. Masura a fost solicitata de oficialii Transgaz, ca urmare a dificultatilor in alimentarea cu gaze a consumatorilor.

Surse oficiale au declarat ca Guvernul va apela la stocurile de pacura aflate in rezerva de stat pentru a asigura, in perioada imediat urmatoare, aprovizionarea cu combustibil alternativ a companiilor in cazul carora va fi sistata furnizarea de gaze naturale catre acestea.

Temperatura medie la nivel national a scazut in dimineata zilei de luni, 25 ianuarie, la minus 17,9 grade Celsius. Secretarul de stat in Ministerul Economiei Tudor Serban a declarat ca autoritatile vor discuta, marti, cu oficialii rusi posibilitatea majorarii importurilor de gaze, de la 10 milioane metri cubi pe zi in prezent, pentru asigurarea presiunii gazelor, pe fondul temperaturilor scazute. Romania importa aproximativ 20% din necesarul de gaze din Rusia.