Tuesday, July 14, 2009

isramart : Multe dintre cele mai vulnerabile specii si habitate ale Europei - in pericol

Isramart news:
Comisia a publicat, luni, un raport pe tema starii de conservare a peste 1.150 de specii si 200 de tipuri de habitate protejate prin legislatia comunitara. Potrivit acestuia, pasunile, zonele umede si habitatele costiere sunt cele mai amenintate, iar cauzele acestei situatii sunt declinul practicilor agricole traditionale, dezvoltarea turismului si schimbarile climatice.

Foto: ec.europa.eu

Raportul vizeaza perioada 2001-2006 si reprezinta cea mai complexa analiza a biodiversitatii din Uniunea Europeana de pana acum.

Comisarul UE pentru Mediu, Stavros Dimas, a declarat cu ocazia lansarii raportului: "Legislatia comunitara in domeniul protectiei naturii si reteaua Natura 2000 sunt elementele esentiale in realizarea obiectivelor noastre de protejare a biodiversitatii in UE. Acum, aflandu-ne aproape de finalizarea etapei terestre a retelei, putem sa ne asteptam la imbunatatiri importante in urmatorii 10-20 de ani".

Succese importante, dar limitate

Raportul trateaza 216 tipuri de habitate si contine informatii despre aproximativ 1.182 de specii. Desi din mesajul general reiese ca multe specii si tipuri de habitate nu au atins inca o stare favorabila de conservare, exista elemente care indica faptul ca masurile de protectie dau roade si ca unele specii si tipuri de habitate incep sa se refaca. Specii precum ursul brun, lupul si castorul isi revin si incep sa se restabileasca in anumite teritorii, ceea ce inseamna ca sunt disponibile habitate adecvate si ca presiunile negative exercitate, printre altele, de vanatoare si poluare s-au diminuat.

Pasunile, zonele umede si zonele costiere sunt puternic amenintate

Starea generala a pasunilor, a zonelor umede si a tipurilor de habitate costiere este deosebit de nefavorabila. Pasunile sunt legate in principal de practicile agricole traditionale, care dispar pe intregul teritoriu al UE, iar starea de conservare a tuturor tipurilor de habitate asociate agriculturii este mult mai proasta decat a altor tipuri de habitate: numai 7% din evaluari sunt favorabile, fata de 21% in cazul habitatelor neinfluentate de agricultura. Aceasta situatie este generata de trecerea catre o agricultura mai intensiva, de abandonarea terenurilor si de gestionarea deficitara a acestora. Zonelor umede li se da o alta utilitate si au de suferit la randul lor de pe urma efectelor schimbarilor climatice, ca si habitatele asociate ghetarilor alpini. Habitatele costiere sunt supuse unei presiuni din ce in ce mai mari din cauza turismului.