Isra-Mart srl news:
Operatorul Pieţei de Energie Electrică din România (OPCOM) a tranzacţionat în ultimii cinci ani 433.480 de certificate verzi şi un volum de 58,1 TWh energie electrică, potrivit datelor transmise de OPCOM, la solicitarea Agenţiei NewsIn.
“Astfel, în ultimii cinci ani, OPCOM a tranzacţionat pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale un volum de 31,8 TWh, iar pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) 26,3 TWh energie electrică. Dacă PZU asigură un cadru anonim de tranzacţionare, pe PCCB au fost foarte activi marii producători de energie, complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Nuclearelectrica”, au declarat reprezentanţii operatorului.
De altfel, OPCOM tranzacţionează electricitate încă de acum zece ani, de când a fost înfiinţat, în august 2000, însă cantităţile de energie tranzacţionate între 2000 şi iunie 2005 nu pot fi adunate cu cele de după iunie 2005, pentru că modelele de piaţă au fost diferite. Practic, înainte de iunie 2005, tot consumul trecea prin piaţă, inclusiv contractele bilaterale, pentru ca preţul să fie stabilit la intersecţia acestor cantităţi deja vândute sau propuse spre vânzare cu prognoza de consum total. Noul model adoptat în 2005 a separat contractele bilaterale de piaţa spot (piaţa pentru ziua următoare).
Certificatele verzi se tranzacţionează centralizat în România (şi de la început la OPCOM) din 16 noiembrie 2005. Dacă în anul 2005 operatorul a tranzacţionat 7.241 de certificate verzi, numărul acestora a crescut de la an an, la 20.939 în anul 2006, 41.367 în 2007, apoi la 110.109 în anul 2008, ajungând în 2009 să tranzacţioneze în total 169.880 certificate verzi. De la începutul anului 2010 şi până în prezent, OPCOM a tranzacţionat 83.947 certificate verzi.
În ceea ce priveşte certificatele de emisii, piaţa este disponibilă din 1 iunie 2010, însă nu s-au realizat încă tranzacţii.
OPCOM este filială a transportatorului naţional de electricitate, Transelectrica, având rolul de administrator al pieţei de energie electrică, conform prevederilor legislaţiei primare şi secundare în vigoare.
Pieţele administrate de OPCOM sunt Piaţa pentru Ziua Următoare, Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale, Platforma de Tranzacţionare a Certificatelor de Emisii de gaze cu efect de seră şi Piaţa Certificatelor Verzi.