Thursday, February 18, 2010

Isramart : Secretarul ONU pentru schimbari climatice a demisionat

Isramart news:
Olandezul Yvo de Boer, oficialul cu cel mai inalt rang care se ocupa de problemele legate de climat in cadrul ONU, si-a prezentat demisia si va parasi functia la 1 iulie 2010, pentru a se alatura sectorului privat, a anuntat joi secretariatul acestuia, anunta Mediafax.

De Boer era, din septembrie 2006, secretarul executiv al Conventiei ONU pe tema schimbarilor climatice (UNFCCC), din care fac parte 194 de tari.

Acest anunt intervine la doua luni dupa Conferinta de la Copenhaga asupra modificarilor climatice, considerata o deceptie, sau chiar un esec, de numerosi participanti.

De Boer se va alatura grupului de consiliere KPMG si va lucra cu mai multe universitati, a precizat UNFCCC intr-un comunicat.

"A fost o hotarare dificil de luat, dar pentru mine a venit vremea sa accept o noua provocare, lucrand asupra climatului si dezvoltarii durabile impreuna cu sectorul privat si mediul universitar", a explicat el in comunicat.

„Copenhaga nu ne-a adus un acord clar in termeni juridici, dar implicarea politica si directia catre o lume cu emisii scazute sunt coplesitoare. Acest lucru cere noi parteneriate cu sectorul de business si acum am sansa sa ajut la indeplinirea acestora”, a adaugat acesta.

Anterior summit-ului din decembrie care a avut loc in Danemarca, De Boer a spus ca orice altceva in afara de un acord pe limite de emisii pentru fiecare stat in curs de dezvoltare va fi un esec. Potrivit Reuters, acesta a criticat in mod frecvent tarile in curs de dezvoltare pentru lipsa de ambitie in stabilirea unor tinte de reducere a emisiilor pana in 2020.