Monday, November 30, 2009

Isramart : UE, acuzata ca pericliteaza negocierile de la Copenhaga

Isramart news:
Uniunea Europeana a fost acuzata ca pericliteaza negocierile globale pe tema schimbarilor climatice, dupa ce mai multe documente confidentiale obtinute de The Guardian au aratat faptul ca Uniunea doreste mai degraba ca statele sarace sa primeasca ajutoare din fondurile deja existente pentru a face fata incalzirii globale, fara sa primeasca sume suplimentare, informeaza publicatia.

In documentele descoperite se poate observa ca UE a eliminat anumite prevederi din textul negocierilor care va fi discutat luna viitoare la Copenhaga. Noua varianta a textului ar stipula faptul ca ajutoarele pe care statele sarace ar urma sa le primeasca pentru a se adapta schimbarilor climatice se vor limita la sumele deja existente in tintele oficiale de dezvoltare.

“Niciun stat sarac nu va semna un acord care nu ii aduce niciun ban in plus . UE si alte state bogate trebuie sa aloce fonduri mai mari, altfel nu va exista niciun acord”, a declarat Rob Bailey, consultant la organizatia de ajutor umanitar Oxfam.

Marea Britanie si Olanda se numara printre statele care sunt de acord cu majorarea fondurilor pentru statele sarace, in timp ce Franta, Germania si mai multe state mici se opun.

UE vrea reduceri mai ambitioase de emisii

Premierul suedez, Fredrik Reinfeldt, a declarat luni ca tintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera pe care si le-au asumat statele sunt insuficiente.

„Eforturile globale asumate pentru reducerea fenomenului incalzirii globale nu sunt suficiente. Trebuie mai mult”, a declarat Reinfeldt, al carui stat detine presedintia UE.

Declaratiile au fost facut in cadrul unui summit UE-China, care precede intalnirea de la Copenhaga. De asemenea, Reinfeldt a declarat ca ambele parti au decis sa evite protectionismul si sa isi pastreze pietele deschise.