Tuesday, June 1, 2010

Isramart:Obligatoriu sau nu, certificatul energetic stârneşte un interes în rândul celor care îşi cumpără sau îşi construiesc o casa

Isramart news:
Pentru întocmirea unui audit ca la carte este nevoie de o inspecţie generală a clădirii şi de toate actele de natură tehnică ale imobilului.În numărul de aprilie al revistei PLANUL CASEI MELE, conferenţiar universitar doctor inginer Cătălin LUNGU, vicepreşedinte al AIIR - Filiala Bucureşti şi CAE - AIIR oferă informaţii pentru cei care au nevoie de certificate energetice.

- Apelez la un auditor pentru un certificat energetic. În ce constă procesul de realizare a acestuia?
- Certificatul de performanţă energetică emis în baza legii 372/2005 este un document tehnic informativ care oferă informaţii privind consumurile energetice ale clădirii/apartamentului.

După semnarea contractului de prestare servicii de certificare energetică, procedura propriu-zisă include pentru început etapa de analizare a documentaţiei tehnice existente şi de culegere a informaţiilor direct pe teren, prin relevare.

Ulterior, se determină prin calcul (manual sau se pot utiliza doar softuri validate de MDRT) consumurile de energie aferente sistemelor de instalaţii din clădire (încălzire, apă caldă menajeră, iluminat, climatizare şi ventilare) astfel încât să se poată încadra clădirea într-una din clasele de eficienţă energetică de la clasa A (foarte eficient energetic) la clasa G (foarte puţin eficient energetic).

-Ce documente şi informaţii sunt necesare pentru realizarea certificatului?
- În procesul de întocmire a unui certificat de performanţă energetică pentru locuinţe (apartamente, case), beneficiarul va furniza auditorului documentele şi informaţiile tehnice pe care acesta le solicită.
Este vorba de:
planul de arhitectură al apartamentului (eventual planul din dosarul de cadastru) şi poziţionarea lui în bloc (de colţ, parter, ultim etaj, de mijloc, lângă un gang, deasupra unui spaţiu comercial etc.);
- număr camere şi tip (living/sufragerie, bucătărie, băi, dormitoare, holuri, debarale, balcoane etc.);
- an construcţie bloc;
- adresă (stradă, sector, bloc, scară, etaj, număr de apartament);
- regimul de înălţime al clădirii (Subsol/Demisol+Parter+ n etaje);
- orientare cardinală apartament (N, S, NE etc.);
- poze de faţade ale blocului, eventual terasă şi subsol (conducte);
- tip utilităţi (încălzire centralizată, apă caldă menajeră, iluminat,
ventilaţie mecanică, climatizare centralizată);
- stare instalaţii subsol,
- casa scării este încălzită, are pereţi exteriori;
- tip tâmplărie apartament (ferestre, uşi exterioare) şi dimensiuni;
- există contoare apă caldă menajeră?
- stare ghene de ventilare din debarale, băi, bucătării;
- există robineţi termostatici sau repartitoare de costuri?
- structura pereţilor exteriori (BCA, zidărie cărămidă, beton, beton + BCA, panouri tristrat etc.), grosimea lor şi starea lor (tencuială căzută, igrasie, condens);
- tip lămpi de iluminat, putere&număr;
- tip corpuri de încălzire (calorifere) şi vechimea lor;
- înălţime nivel;
- stare şi vechime coloane de alimentare cu agent termic pentru încălzire;
- starea terasei;
- există contor general de încălzire/apă caldă?
Se constată că este vorba mai mult de informaţii tehnice decât de documente.