Monday, June 7, 2010

Isramart: ONU va interzice Bulgariei să tranzacţioneze certificate de emisii poluante

Isramart news:
Karadzhova a precizat că un raport al ONU privind Convenţia Cadru pentru Schimbări Climatice a expus "deficienţe majore" ale Sistemului Naţional de Evaluare a Emisiilor cu Efect de Seră.

Ea a atribuit parţial problemele predecesorului său, Dzhevdet Chakarov.

Proiectul deciziei ONU de interzicere a tranzacţiilor Bulgariei cu certificate de emisii poluante ar putea fi confirmat pe 30 iunie, a arătat Karadzhova.

Bulgaria are dreptul să solicite o nouă acreditare pentru astfel de tranzacţii cel mai devreme în septembrie şi să o primească în noiembrie, dacă problemele semnalate vor fi remediate.

Guvernul bulgar a fost informat prima oară de posibilitatea pierderii acreditării în septembrie 2009, dar Ministerul Mediului a decis să nu facă informaţia publică până în primăvară, în încercarea de a remedia problemele.

Anunţul privind pierderea acreditării este făcut la două săptămâni după ce Comisia Europeană a aprobat planul Bulgariei privind tranzacţiile cu emisii poluante, care ar fi permis ca 132 de companii industriale să obţină fonduri prin vânzări de cote.

Statul bulgar nu va putea să tranzacţioneze propriile cote, a precizat ministrul.

Bulgaria deţine certificate pentru circa 200 de milioane de tone de emisii de carbon , iar guvernul spera să vândă certificate de 40 de milioane de leva (20 milioane euro) până la sfârşitul acestui an.