www.isra-mart.com
Isra-Mart SRL news:
Sub presiunea taxelor pe poluare tot mai ridicate, aproape 60% din mașinile achiziționate în acest an de clienții europeni au fost din categoria celor cu emisii de CO2 de până la 140 g/km.
Tot mai multe mașini vândute pe teritoriul Uniunii Europene fac parte din categoria „verde“. Un studiu dat publicității în această toamnă de JATO Dynamics arată că numărul de mașini cu emisii de CO2 mai mici de 140g/km a crescut cu 6,7% față de anul precedent. În același timp, cota de piață a autoturismelor care emit sub 120 gCO2/km s-a majorat cu 5%.
Cu toate acestea, modificarea obiceiurilor de consum ale clienților nu este nici pe departe rezultatul unor acțiuni voluntare, ci mai degrabă efectul taxelor tot mai mari pe poluare din diferite state sau al recesiunii economice, care a obligat mulți șoferi să renunțe la vehiculele cu consum ridicat de combustibil în favoarea altora mai puțin gurmande și, prin urmare, mai puțin poluante.
Totodată, obligați să se supună standardelor tot mai drastice impuse de organismele europene, producătorii au pus în vânzare, de la un an la altul, mașini cu dimensiuni tot mai reduse și cu motoare cât mai performante, atât din punctul de vedere al consumului de carburant, cât și al emisiilor de noxe. Conform Directivei nr. 443/2009 a Parlamentului European, emisiile medii a 65% din autoturismele noi comercializate de un anumit producător nu vor mai putea în 2012 să depășească 130 gCO2/km.
Procentul va crește anual, astfel încât toate noile mașini comercializate vor atinge ținta menționată până în 2015. Acesta și este motivul pentru care unii producători ajung să includă în gama proprie chiar și scutere electrice, astfel încât, pe medie, emisiile să se încadreze în limitele impuse. În caz contrar, penalitățile impuse de CE sunt de cinci euro pentru un singur gram peste limită, 15 euro pentru al doilea gram ș.a.m.d.
Pe măsură ce oferta de modele cu emisii reduse este mai bogată, clienții se simt stimulați să achiziționeze astfel de autovehicule. Dacă nu neapărat din grijă pentru mediu, măcar dintr-o firească preocupare pentru propriul buzunar, în condițiile în care taxele pe poluare se anunță tot mai drastice.
Scăderea emisiilor este efectul combinat al eforturilor producătorilor, al condițiilor macroeconomice și al schemelor de taxare, care au schimbat obiceiurile de consum.