Tuesday, August 25, 2009

Isramart : 12 turbine eoliene de 2 MW in Ungaria

Isramart news:
Compania daneza Vestas a primit o comanda de 12 turbine eoliene V90 de 2 megawati fiecare pentru regiunea Bony din Ungaria. Contractul include livrarea, instalarea si pregatirea turbinelor, cat si trei ani de service, potrivit Mediafax.

Instalarea turbinelor in orasul situat la 80 de kilometri la vest de
Budapesta va incepe in al patrulea trimestru din 2009 si se va incheia pana la sfarsitul anului. Comanda ii apartine companiei maghiare Euro Green Energy Fejlesztö és Szolgáltató Kft, firma care a deschis in Ungaria patru parcuri eoliene cu un total de 11 turbine operationale.

“Vestas este partenerul perfect de multi ani si speram sa intarim relatiile noastre de afaceri mai departe”, a declarat Péter Lendvay, director general al Euro Green Energy. Proiectul eolian Bony este finantat de Raiffeisen Energy Kft., membra a grupului maghiar Raiffeisen Banking Group, in calitate de investitor financiar.

Vestas este cel mai mare producator de turbine din lume, iar toate cele 11 turbine ale Ungariei poarta aceasta marca.