Monday, June 22, 2009

isramart: Companiile aeriene cer limitarea emisiilor de CO2

isramart news:

Cateva dintre cele mai mari companii aeriene cer ca statele lumii sa fixeze tinte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera, pentru ca industria aeriana sa fie inclusa intr-un eventual pact pentru schimbari climatice, informeaza Reuters.

Cele sapte companii, printre care se numara si Air France/KLM si British Airways, sprijina o serie de tinte pentru reducerea emisiilor, ce vor fi discutate in cadrul conferintelor organizate de Natiunile Unite. Industria aviatica este responsabila pentru 2% din emisiile globale de gaze cu efect de sera, iar procentul este asteptat sa creasca.

Din cauza presiunilor din partea grupurilor de mediu si a Uniunii Europene, principalele companii aeriene incearca sa negocieze un acord, inainte sa li se impuna un plafon asupra emisiilor. Astfel, propunerea sectorului aviatic implica trei optiuni: dezvoltarea unei tehnologii cu zero emisii sau reducerea cu 5% sau cu 20% a emisiilor pana in 2020, avand 2005 ca an de referinta.

Conform propunerii companiilor aeriene, o parte dintre certificatele pentru emisii ale sectorului ar fi licitate pentru a genera venituri necesare la dezvoltarea tehnologiilor cu o amprenta cat mai redusa asupra mediului.

„Pe baza scenariilor evaluate, veniturile din licitatii, de pana la 5 miliarde de dolari pe an, ar putea sprijini activitati ca programe de adaptare la clima si initiative pentru combaterea defrisarii de la tropice”, se arata in declaratia comuna a companiilor. Acestea explica si ca, datorita naturii lor, emisiile trebuie reduse printr-un acord global, si nu o serie de scheme regionale.

Celelalte companii din grupul celor sapte sunt Cathay Pacific, Virgin Atlantic, Finnair, Qatar Airways si Virgin Blue Airlines.