Friday, June 26, 2009

isramart : Banci solare in “Parcul Viitorului” din Constanta

isramart news:
Trei absolventi ai Universitatii de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu”din Bucuresti au castigat concursul de idei din acest an, organizat de Petrom in cadrul programului “Parcurile Viitorului”. Ideea celor trei tineri va fi realizata in orasul Constanta intr-un cartier in care practic nu existau spatii verzi si de relaxare.

Andrei Deacu, Roxana Moldoveanul si Catalina Ionita au venit cu o idee originala in centrul careia, spun ei, s-au aflat bancile solara, banci pe ale caror parasolare vor fi montate panouri solare care vor actiona sistemul de pompare a apei al parcului.

“Romania are nevoie de mai multe idei asemanatoare cu acest program. Din pacate, tot ce se intampla aici este mai degraba o exceptie decat o regula, ma refer la concursurile publice care de multe ori nu sunt atat de transparente cum a fost acesta”, a declarat Andrei Deacu, unul dintre castigatorii premiului I.

Ceremonia de premiere a avut loc joi in Constanta in prezenta Monei Nicolici, CSR Communication Manager, Petrom si a lui Radu Mazare, primarul Municipiului Constanta.

“E un lucru bine venit, un parc pe care il facem intr-un cartier muncitoresc unde oamenii aveau cu adevarat nevoie”, a declarat primarul Constantei.

Premiul cel mare oferit de Petrom pentru castigatori este in valoare de 4.000 de euro, locul al II-lea a fost premiat cu 1.000 de euro si a fost castigat de Luminita Tabarca, premiul al III-lea fiind in valoare de 500 de euro, castigat de 2 studenti ai Facultatii de Arhitectura si Urbanism din Cluj Napoca.

“Am ales si de aceasta data sa construim un parc acolo unde nu exista spatiu verde, unde gradul de poluare este foatre ridicat si unde exista o densitate mare de locuitori. Acest teren parasit va fi transformat pana la inceputul anului scolar intr-o oaza verde de recreere atat de necesara pentru cei care locuiesc si invata in apropierea sa”, a declarat Mona Nicolici.

Petrom va investi peste 400.000 de euro in construirea parcului de la Constanta, iar primaria va contribui la realizarea proiectului cu lucrari in valoare de 180.000 de euro.