Tuesday, July 13, 2010

Isra-Mart srl: Piaţă secundară pentru aer curat

Isra-Mart srl news:
CNVM susţine că o piaţă secundară reglementată pentru tranzacţionarea certificatelor de drepturi de emisie de gaze cu efect de seră va diversifica piaţa de capital şi va oferi o protecţie ridicată investitorilor, dar unii operatori nu au înţeles încă beneficiile acestei măsuri.

“Avantajele tranzacţionării certificatelor de emisii pe piaţa de capital pot asigura o protecţie ridicată a investitorilor, dar şi o eficienţă şi transparenţă în tranzacţionarea instrumentelor financiare”, a declarat Radu Toia, directorul general al CNVM, la un seminar privind tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la Bursă. Punctul de vedere al CNVM a fost împărtăşit şi de directorul general al BVB, Anca Dumitru.

“Avantajele utilizării unei pieţe reglementate reprezintă, în viziunea noastră, o soluţie care ar trebui să nu limiteze nici drepturile operatorilor, nici pe cele ale investitorilor. Astfel, crearea unei pieţe secundare va asigura, pe lângă transparenţă şi eficienţă, posibilitatea formării unui preţ de referinţă pentru aceste certificate”, a spus Dumitru, conform Mediafax.

Operatorii de instalaţii poluante prezenţi la seminar au declarat că în prezent ei urmăresc valoarea acestor contracte pe platformele străine şi că ar fi benefică o piaţă reglementată şi în România, numai că doresc clarificări referitoare la înregistrarea acestor certificate, ori valori mobiliare, cum spune CNVM, ori mărfuri, aşa cum sunt catalogate de Ministerul de Finanţe şi de Ministerul Economiei.

“De doi ani avem surplus de certificate, deoarece am redus producţia de la începutul crizei. Titlurile le comercializăm pe Bluenext şi Climex (n.r. – burse externe), după ce am fost contactaţi de peste 22 de intermediari. În prezent avem un contract cadru, iar vânzarea o facem la preţul stabilit de noi. De asemenea, avantajul este că nu plătim comisioane de tranzacţionare şi nu avem nici grija TVA”, a declarat un reprezentant al Oltchim.

Un director al Complexului Energetic Rovinari a afirmat că societăţile de brokeraj îndreaptă compania către pieţele mari, iar în urma acestui seminar nu s-a lămurit cu privire la beneficiile unei pieţe reglementate la Bucureşti. “Vrem să reglementăm o piaţă cu costuri mai mici decât alte pieţe”, a completat Toia.

Reprezentanţii CNVM au menţionat că această măsură va preveni manipularea pieţei şi evitarea unor practici frauduloase, intermediarii urmând să respecte legislaţia europeană, care are reguli stricte de raportare. Participanţii la aceste pieţe secundare nu vor putea să crească oferta de certificate, ca răspuns la efectuarea de operaţiuni la un preţ ridicat, şi nici să urce cererea peste un anumit nivel. De asemenea, membrii autorităţii pieţei de capital susţin că aceste drepturi pot trece de la vânzător la cumpărătorul final “prin mii de mâini”. “Noi ne referim la piaţa secundară, dar operatorii pot tranzacţiona liber. Întrebarea este ce se va întâmpla ulterior cu aceste certificate, după ce pleacă de la operatorul vânzător, pentru că intermediarii nu sunt reglementaţi de nimeni”, a declarat Bogdan Chetreanu, comisar al CNVM. El a mai spus că unele ţări consideră aceste certificate mărfuri, altele instrumente financiare, iar Comisia ia măsuri pentru transparenţa acestor tranzacţii.

“Problema principală a pieţei este lichiditatea, iar mutarea administrativă de lichiditate dintr-un loc într-altul este o crimă. Trebuie găsită posibilitatea tranzacţionării pe piaţa de capital a acestor titluri, dar lăsaţi-ne să respirăm şi pe noi, şi pe operatorii de instalaţii”, a spus Septimiu Stoica, preşedintele Bursei Române de Mărfuri (BRM). El a mai menţionat că interesul este în creştere pentru aceste titluri, iar BRM a intermediat în aprilie tranzacţii cu certificate CO2 echivalente cu 5% din plafonul naţional.

“Condiţia necesară pentru dezvoltarea pieţei este ca problema legată de TVA să dispară, dar asta înseamnă calificarea acestor titluri ca valori mobiliare sau instrumente financiare”, a declarat directorul general adjunct al Sibex, Darius Cipariu. El a mai spus că aceste certificate nu ar trebui tranzacţionate doar pe pieţele de capital, dar înregistrarea acestora ca valori mobiliare ar oferi intermediarilor o nouă nişă de explorat.

De asemenea, Comisia Europeană explorează în prezent două opţiuni pentru reglementarea acestor tranzacţii, având în vedere cazurile de tranzacţionare frauduloasă idendificate pe pieţele secundare spot. Prima ar fi reglementarea printr-un regim special, pieţele spot pentru certificate, şi a doua să clasifice titlurile ca instrumente financiare şi să reglementeze tranzacţiile în calitate de valori mobliare şi nu doar ca instrumente derivate.

Comitetul European al Reglementatorilor de Valori Mobiliare a primit recent câteva poziţii ale autorităţilor pieţelor de capital membre referitoare la extinderea responsabilităţilor acestora cu privire la supravegherea licitaţiilor de certificatelor, iar Germania, Franţa şi Marea Britanie au fost printre statele care au fost de acord cu aceste propuneri.

Certificatele de emisii de dioxid de carbon sunt tranzacţionate ca activ suport din luna decembrie a anului trecut la bursa de la Sibiu, prin intermediul contractelor futures cu scadenţă la o zi şi livrare fizică în ziua următoare. Pe de altă parte, OPCOM (“bursa de energie” de la Bucureşti, pe care, pe lângă curent electric, se tranzacţionaeză şi certificate verzi) pregăteşte o platformă de tranzacţionare şi a certificatelor de emisii. Un certificat de emisii de gaze cu efect de seră conferă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă definită. Pentru perioada 2008 – 2012, plafonul european este 2,08 miliarde tone de emisii anual. Din aceasă valoare, plafonul României este de 75,9 milioane de tone anual, adică 3,6%.