Friday, September 10, 2010

Isra-Mart srl : Kuweitul are in plan patru centrale nucleare

www.isramart.com

Isra-Mart srl news:

Kuweit, al cincilea producator de petrol dintre tarile membre OPEC (Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol) intentioneaza sa construiasca patru reactoare nucleare pana in 2022, alaturandu-se tarilor aflate in cautare de surse alternative de energie, relateaza Bloomberg.

Comitetul National pentru Energie Nucleara al Kuweitului ia in calcul mai multe optiuni si va elabora un plan de dezvoltare nucleara ce va fi finalizat cel mai devreme in luna ianuarie, a aratat secretarul general al comitetului, Ahmad Bishara. El a apreciat ca statul ar putea construi patru reactoare de 1.000 MW.

Energia nucleara castiga teren


Statele arabe, printre care Arabia Saudita, cel mai mare exportator de petrol la nivel mondial, si Emiratele Arabe se orienteaza tot mai mult spre energia nucleara pentru a economisi rezervele de titei destinate exporturilor. Totusi, acestea trebuie sa domoleasca temerile Statelor Unite ale Americii cu privire la posibilitatea de a deturna tehnologia nucleara intr-una de armament, intr-o regiune care a experimentat deja trei razboaie majore incepand cu 1980.

Potrivit analistului nuclear Tomoko Murakami, Kuwaitul a ratificat un protocol prin care permite accesul inspectorilor de la Agentia Internationala de Energie Atomica in viitoarele centrale nucleare, pentru a potoli temerile americanilor.

Cererea de electricitate din Kuwait va creste, potrivit estimarilor, cu 7% anual, ajungand de la 11.000 MW, cat este in prezent, la 25.000 MW in 2030.

Bishara s-a aflat in Tokio in aceasta saptamana pentru a semna cu Japonia un memorandum de cooperare privind dezvoltarea energiei atomice, document ce face parte din strategia guvernului pentru cresterea economica. In prezent, Kuweitul detine acorduri similare cu Rusia si SUA.