www.isra-mart.com
Isra-Mart srl news:
Compania daneza Vestas, lider mondial in turbine si echipamente de energie eoliana, si-a inaugurat in aceasta dimineata biroul de la Bucuresti, care va gestiona afacerile companiei pe piata romaneasca de energie eoliana si va sustine activitatile desfasurate in regiune.
In Romania, compania are in prezent 31 de angajati in deptamentele de vanzari, service, inginerie, management de proiect si marketing, angajati care lucreaza in Bucuresti si Constanta.
”Faptul ca deschidem un birou la Bucuresti demonstreaza increderea companiei in dezvoltarea pietei eoliene romanesti, care dispune de un potential eolian ridicat, al doilea din Europa, spatii generoase, care permit instalarea de turbine, si o retea de energie care, chiar daca lasa loc de imbunatatiri, are potential”, a declarat Catalina Dragomir, director de vanzari la Vestas Romania.
Potrivit datelor luate in calcul de companie, Romania dispune de un potential anual de instalare de 500-600 MW pana in 2015, in timp ce intregul potential energetic eolian este estimat la aproximativ 14.000 MW.
”Romania a fost in monitorizarea noastra timp de 5 – 6 ani si, chiar daca dezvoltarea ei nu s-a realizat in ritmul dorit, aceasta a fost una constanta, cu un cadru bine definit, ce poate fi imbunatatit”, a declarat Hans Jörn Rieks, presedinte al Vestas Central Europe.
Vestas are 83 de turbine in Dobrogea
Capacitatea totala a turbinelor Vestas contractate in Romania pana in prezent este de aproximativ 450 MW. Proiectele curente ale companiei in Romania se deruleaza in regiunea Dobrogea, la Baia – 7 turbine (capacitate totala 17 MW), la Pestera – 30 de turbine (cap. 90 MW) si Cernavoda (46 de turbine (cap. 138 MW).
"Desi este o piata tanara, pana in prezent nu am avut mai multe probleme decat in alte state cu autoritatile locale sau cu derularea proiectelor. In general problemele sunt aceleasi peste tot si sunt legate in special de birocratie in acordarea avizelor si de regimul terenurilor pe care sunt amplasate turbinele", a declarat pentru Green Report Andrew Hilton, Vice President Communications, Vestas Central Europe.
El a mentionat ca dupa deschiderea primului birou oficial din tara, toata lumea se intreaba daca Vestas va construi o fabrica de turbine sau de componente in Romania. "Oamenii sunt inetersati pentru ca o fabrica ar inseamna investitii mari si locuri de munca. Pentru noi, cel mai important este acum sa punem bazele companiei de aici si sa contribuim la cresterea si maturizarea pietei”, a explicat Hilton.
Energie fara emisii de carbon
Turbinele produse de Vestas furnizeaza energie curata, sustinand astfel lupta globala de combatere a schimbarilor climatice.
Potrivit reprezentantilor companiei, cele peste 41.000 de tubine produse pana in prezent reduc emisiile de carbon cu peste 40 de milioane de tone de CO2 anual, oferind independenta alimentarii cu energie electrica.
Vestas este lider mondial in tehnologia eoliana, beneficiind de o experienta de peste 30 de ani in dezvoltarea, productia, instalarea si mentinerea turbinelor eoliene. Compania si-a inceput activitatea in 1979 si, in prezent, isi desfasoara activitatea in 65 de tari, avand peste 20.000 de angajati.