Wednesday, December 8, 2010

Isra-Mart srl:ONU pledeaza pentru un acord la Cancun

www.isra-mart.com

Isra-Mart srl news:

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a facut un apel catre ministrii prezenti la conferinta de la Cancun, cerandu-le sa progreseze in incercarea de a ajunge la un acord global obligatoriu pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, potrivit "Earth Times".

„Cu cat amanam mai mult (adoptarea unui acord), cu atat platim mai mult – economic, ecologic si in vieti omenesti”, a declarat Ban in discursul sau introductiv.

El a vorbit in fata ministrilor din peste 190 de tari, prezenti la Cancun pentru a ajunge, pana vineri, la un acord global de mediu care sa limiteze emisiile de gaze cu efect de sera si sa ajute statele care au de suferit din cauza schimbarilor climatice.

Cu toate acestea, foarte putini ministri cred ca se va ajunge la un astfel de acord pana vineri. Unul dintre principalele obstacole este decizia privind o posibila prelungire a protocolului de la Kyoto.

Ministrii si activistii de la Cancun spera ca se vor realiza macar progrese in negocieri si sa se puna bazele unui viitor acord legal obligatoriu, dupa ce summit-ul de la Copenhaga, de anul trecut, a fost un esec.

„Au fost sperante mari, poate prea mari la Copenhaga. Anul acesta, la Cancun, trebuie sa fim putin mai practici si mai realisti”, a declarat Ban Ki-moon.

El a mentionat ca se pot face pasi inainte in ce priveste mecanismele de reducere a despaduririlor si imbunatatirea cooperarii si programelor de adaptare la schimbarile climatice in statele sarace.

Aproape 8.000 de activisti au iesit sa protesteze marti, la Cancun. „Numaratoarea inversa a conferintei a inceput”, a declarat presedintele mexican, Felipe Calderon.