Isramart news;
Cetatenii americani vor sa dea in judecata companii petroliere si chimice pe care le acuza ca au accelerat procesul de incalzire planetara si au provocat intensificarea uraganului Katrina in august 2005 prin gazele cu efect de sera pe care le-au emis, potrivit surselor judiciare, citate de AFP, informeaza Mediafax.
Depusa la cateva saptamani de la producerea uraganului, plangerea colectiva a acestor locuitori ai statului Mississippi, a carui coasta a fost afectata de rafale si ploi torentiale, a trecut deja de mai multe proceduri juridice.
Respinsa in prima instanta, ea a fost declarata valida in octombrie 2009 de catre o Curte de apel federala formata din trei judecatori. Insa aceeasi curte de apel a decis in februarie sa o reanalizeze, de aceasta data cu ajutorul a noua judecatori in loc de trei, potrivit documentele judiciare obtinute de AFP.
Uraganul Katrina a provocat peste 1.200 de morti, in special in New Orleans si in Louisiana, stat vecin cu Mississippi. Reclamantii considera ca "producerea de energie, combustibilii fosili si (activitatea) industriilor chimice din Statele Unite degaja gaze cu efect de sera care contribuie la incalzirea climatica, adica la cresterea temperaturilor la nivelul solului si al marii", potrivit Curtii de Apel.
Aceasta crestere a temperaturii, "la randul sau, cauzeaza cresterea nivelului marii si a provocat intensificarea uraganului Katrina care a distrus atat proprietati ale reclamantilor, dar si proprietati publice care le erau utile".
Intre numeroasele companii vizate direct de plangere figureaza Shell, ExxonMobile, BP si Chevron, dar si compania de echipamente aeronautice Honeywell sau American electric power. Reclamantii cer despagubiri pentru "daune aduse proprietatii private", "incalcarea proprietatii" si "neglijenta".
Ei afirma ca emisiile de gaze cu efect de sera au provocat aparitia "pe proprietatile lor a apei sarate, a deseurilor, sedimentelor, substantelor periculoase si a altor materiale" in situatia in care firmele urmarite in justitie aveau "obligatia de a-si desfasura activitatile fara a pune in pericol mediul, sanatatea publica, proprietatea privata si cetatenii statului Mississippi".
In deciza sa, tribunalul federal de prima instanta a argumentat ca plangerea nu poate fi primita in acest stat, explicand ca dezbaterea privind incalzirea climatica "nu-si are locul in tribunal, atat timp cat Congresul nu a adoptat o lege" care sa instituie normele pe care tribunalele ar putea sa le urmeze.
Locuitorii din Mississippi, care au obtinut o victorie in octombrie, vor trebui sa astepte ca instanta sa fixeze o noua data pentru audieri, in principiu in urmatoarele trei luni.
Curtea de Apel va trebui apoi sa ia o decizie pana la sfarsitul lui 2010, apoi partile vor putea, daca doresc, sa sesizeze Curtea Suprema a Statelor Unite care va avea ultimul cuvant.