isramart : O nouă soluţie împotriva încălzirii globale: CO2 exportat în oceane

isramart news:
Un nou studiu dă avânt strategiei de a diminua încălzirea globală prin popularea artificială a oceanelor cu plancton care să absoarbă gazele de seră din atmosferă.
O cultură înfloritoare de alge din Oceanul de Sud a încuiat dioxidul de carbon în cufere de sedimente din adâncul mării, arată un studiu publicat în revista ,,Nature’’, citat de BBC News. Însă cantitatea de gaze de seră înmagazinată în adâncuri nu a fost pe atât de mare precum au prezis strategiile de geo-inginerie, planurile de sporire a rezervelor de plancton (totalitatea organismelor vegetale şi animale care trăiesc în apă până la o adâncime de 200 m şi care constituie hrana peştilor) prin însămânţarea apelor marine cu pilitură de fier fiind puternic contestate de activiştii de mediu îngrijoraţi.

Echipa internaţională de cercetare din spatele studiului Crozex spun însă că rezultatele lor au “implicaţii semnificative” în lupta pentru domolirea încălzirii globale, la scurt timp după finalizarea unui astfel de experiment de fertilizare marină la est de Argentina.
Publicitate

Acesta din urmă fusese suspendat la un moment dat de guvernul german după ce o asociaţie de mediu a avertizat că încalcă normele Convenţiei ONU privind diversitatea biologică. Activiştii se tem că fierul ar putea afecta ecosistemul.

Folosirea algelor drept “aspiratoare biologice ale dioxidului de carbon” a fost anunţată drept una dintre cele mai promiţătoare strategii ale geo-ingineriei împotriva schimbărilor de climat. Planctonul funcţionează ca un burete natural când vine vorba despre dioxid de carbon, absorbind gazele de seră din atmosferă. Când planctonurile mor, ajung pe fundul mării cu tot cu dioxidul de carbon absorbit.

O serie de experimente au arătat că însămânţarea oceanelor cu pilitură de fier ar putea stimula creşterea populaţiei de planctonuri, mai ales în apele bogate în substanţe nutritive. Însă nu se ştie încă cât timp rămân gazele de seră înmagazinate pe fundul mării şi cantitatea absorbită.

În cadrul experimentului Crozex, echipa internaţională de cercetători a navigat până în insula Crozet, în Oceanul de Sud, la 2.200 de kilometri de Africa de Sud. Apele de acolo au o “cultură” anuală de plancton de dimensiunea Irlandei, adică 120.000 de kilometri pătraţi, alimentată de fierul pus la dispoziţie pe cale natură de rocile vulcanice ale insulei. Cercetătorii au observat că mostrele de apă şi de sediment prelevate de sub întinderea de plancton erau de trei ori mai bogate în carbon decât cele dintr-o regiune oceanică învecinată bogată în substanţe nutritive, dar nu în fier.

“Descoperirea noastră întăreşte ipoteza că o rezervă mai mare de fier ar putea spori exportul de dioxid de carbon în adâncurile oceanelor. Totuşi, estimările noastre privind cantitatea de dioxid de carbon izolată este încă de 15-50 de ori mai scăzută decât unele apărute în strategiile de geo-inginerie”, explică Raymond Pollard, de la Centrul Naţional de Oceanografie din Southampton.