www.isra-mart.com
Studentii organizeaza, la sfarsitul lunii, un mars pentru Bucuresti, care va avea ca destinatie Parcul Tineretului, informeaza un comunicat AIESEC, si este parte a unei initiative pentru imbunatatirea aspectului orasului, cresterea calitatii aerului si raspandirea unui comportament ‘’eco’’.
Marsul de pe data de 22 mai va avea ca punct de plecare Piata Unirii, iar destinatia este Parcul Tineretului, unde vor avea loc trei activitati mari, desfasurate in paralel :
- Plantare de copaci : gratie sprijinului Primariei Generale Bucuresti, ne propunem sa plantam peste 200 de copaci in Parcul Tineretului
- Donare de sange : Asociatia React ne va fi aici ajutor principal, iar Institutul de Transfuzii din Bucuresti ne va pune la dispozitie un autocar special echipat cu personal si instrumentar medical, pentru ca totul sa se desfasoare in siguranta.
- Targul de ONG-uri : unele dintre cele mai mari ONG-uri din domeniul responsabilitatii sociale vor prezenta cauzele pentru care lupta si vor raspunde la intrebari tuturor celor interesati.
Acesta este primul eveniment din cadrul proiectului de responsabilitate sociala Bucurestiul Fluiera Fault, aflat la cea de-a patra editie anuala consecutiva.
Al doilea eveniment, in cadrul aceluiasi proiect, este Scoala de Responsabilitate Sociala, care se va desfasura in perioada 27-29 mai, si unde participantii vor putea sa vina cu idei de proiecte de responsabilitate sociala.
Ideea castigatoare va fi implementata anul urmator de Primaria Generala si AIESEC Bucuresti. Ideile participantilor vor fi axate pe imbunatatirea aspectului orasului, cresterea calitatii aerului si modalitati de raspandire a unui comportament ‘’eco’’.
Inscrierile la eveniment se pot face pe www.aiesecbucharest.ro/bff, pana la data de 18 mai.
AIESEC este o organizatie studenteasca internationala ce permite tinerilor sa se dezvolte atat personal cat si profesional dobandind aptitudini ce ii permit sa aiba un impact pozitiv in societate.
Prezenta in mai mult de 1.600 de universitati, in peste 107 tari si teritorii, AIESEC ofera membrilor sai anual 470 de conferinte, 10,000 de stagii de practica platite in strainatate si peste 10,000 de pozitii de leadership. Toate acestea, precum si posibilitatea crearii unor retele personale si explorarea unor noi posibilitati de afirmare fac organizatia unica in ceea ce priveste abordarea si dezvoltarea tinerilor.