Monday, March 14, 2011

Isra-Mart srl:Cutremurul din Japonia zdruncina din nou increderea in energia nucleara VEZI VIDEO

www.isra-mart.com

Isra-Mart srl news:

Militantii si organizatiile care se opun utilizarii energiei atomice considera ca accidentul de la centrala nucleara japoneza Fukushima dovedeste necesitatea renuntarii la acest tip de energie, comenteaza AFP.

"Sa continuam cu energia nucleara stiind aceste lucruri ar fi o dovada de inconstienta", afirma Jean-Marie Brom, inginer in domeniul nuclear, membru al retelei Sortir du Nucléaire.

Mobilizarea militantilor impotriva energiei nucleare a cuprins mai multe tari la sfarsitul saptamanii - in Germania, zeci de mii de persoane au format un lant uman, la Paris este programata o manifestatie de proportii, iar partidele si asociatiile ecologiste din Italia si Australia au formulat noi apeluri pentru renuntarea la energia atomica.

"Reactoarele trebuie inchise treptat si nu mai trebuie construite altele noi", afirma Greenpeace, in timp ce organizatia Amis de la Terre vorbeste despre "blestemul atomului".

Catastrofa din Japonia "va pune capat unei perioade de 25 de ani de discursuri privind securitatea nucleara, sustinute in special de Areva", important grup nuclear francez, afirma Sofia Majnoni, reprezentanta a filialei din Franta a organizatiei Greenpeace.

Inaintea cutremurului din Japonia, situatia sectorului nuclear civil era buna, fiind sustinuta si de preturile mari ale petrolului. Industria nucleara a inregistrat regrese dupa accidentele de la Three Miles Island (SUA, 1979) si Cernobil (URSS, 1986).

In prezent, in lume functioneaza 440 de reactoare aflate in circa 30 de tari, in principal in Statele Unite, Franta si Japonia, acestea asigurand 15 la suta din energia electrica produsa in lume. La sfarsitul anului 2009, se aflau in constructie alte aproximativ 60 de reactoare.

Producerea energiei nucleare implica emisii reduse de dioxid de carbon si este sustinuta in special de marile tari emergente, cum sunt China sau India, dar a revenit si in atentia unora dintre liderii europeni. Autoritatile britanice au anuntat, la sfarsitul lunii februarie, ca vor aproba provizoriu constructia de noi reactoare cu tehnologie EPR, iar cancelarul german, Angela Merkel, a decis in 2009 sa prelungeasca durata de functionare a centralelor nucleare, care ar fi trebuit inchise cel mai tarziu in 2020.

Accidentul de la centrala nucleara Fukushima ar putea modifica insa planurile de utilizare a energiei atomice. Austria a cerut duminica introducerea unor teste de rezistenta pentru centralele nucleare din Europa, pentru a stabili daca functionarea acestora in caz de cutremur este sigura.

Austria, unde ecologistii cer cu regularitate inchiderea centralelor nucleare din Slovenia si Slovacia, se opune categoric utilizarii energiei atomice.