Thursday, March 24, 2011

Isra-Mart srl:Transgaz a aprobat inceperea negocierilor privind compania de proiect pentru stocarea carbonului

www.isra-mart.com

Isra-Mart srl news:

Actionarii Transgaz (TGN) au aprobat inceperea negocierilor pentru constituirea companiei de proiect pentru captarea si stocarea carbonului, proiect evaluat la 800-900 milioane euro, informeaza Mediafax.

Etapele de constituire a societatii de proiect vor fi realizate in functie de implementarea de catre autoritatile din Romania a unei directive europene privind stocarea geologica a dioxidului de carbon, dar si de modificarea unor prevederi europene.

"Conditiile de participare a SNTGN Transgaz la constituirea companiei de proiect se vor stabili prin actul constitutiv al societatii ce urmeaza a se infiinta si vor fi supuse aprobarii AGEA", se arata intr-un raport remis de Transgaz Bursei.
Proiectul pilot de stocare a dioxidului de carbon va fi derulat de Transgaz, Romgaz si Complexul Energetic Turceni, companii controlate de Ministerul Economiei.

Directorul adjunct responsabil cu dezvoltarea din Complexul Energetic Turceni, Laviniu Danciu, a declarat recent, pentru MEDIAFAX, ca investitia totala va fi in jur de 800-900 milioane de euro, iar Ministerul Economiei va depune la Comisia Europeana o aplicatie pentru obtinerea unei finantari echivalente cu 50% din proiect.

CE a aprobat la sfarsitul anului 2010 o propunere de alocare a patru miliarde de euro pentru finantarea tehnologiilor din domeniul energiei regenerabile, precum captarea si stocarea de dioxid de carbon.

Transgaz este operatorul sistemului national de transport al gazelor naturale, detinut in proportie de 73,5% de Ministerul Economiei. Fondul Proprietatea are 14,9% din titluri, iar restul capitalului (11,5%) este detinut de alti actionari.

Compania este listata la Bursa de Valori Bucuresti, iar actiunile au inchis sedinta de tranzactionare de miercuri la un pret de 267 lei/ unitate, in crestere cu 2,3%. La aceasta cotatie, compania are o capitalizare de 3,1 miliarde lei.