Isramart news:
Cresterea creditarii in Rusia, Polonia si Turcia ar putea stimula avansul burselor, potrivit unui raport realizat de grupul olandez ING, scrie Bloomberg. "Cele trei tari au niveluri reduse ale datoriei private, iar in trecut perioadele de crestere a creditarii au coincis cu reveniri puternice ale pietelor de capital", se arata in raport.
Intentiile Ungariei cu privire la emisiunile de obligatiuni din 2010 depind de negocierile cu oficialii Fondului Monetar International si ai Uniunii Europene, pe care guvernul de la Budapesta spera sa le finalizeze saptamana viitoare, a declarat ministrul maghiar de finante Peter Oszko, scrie Bloomberg.
Sectorul bulgar de constructii a scazut in septembrie cu 19,7% comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, potrivit Institutului national de statistica de la Sofia, scrie Sofia News Agency. Volumul de constructii de cladiri a inregistrat cel mai puternic declin, de 24,4%.
Investitiile totale, atat private, cat si publice, din industria auto ruseasca s-ar putea ridica pana in 2020 la 40 mld. euro, a declarat viceministrul rus al industriei si comertului Andrei Dementiev, scrie agentia de presa Itar-Tass.
Inflatia anuala din Ungaria a ajuns in octombrie la 4,7%, putin sub asteptarile analistilor, care anticipau un avans de 4,9%, scrie Portfolio.hu. Previziunile arata ca inflatia din Ungaria va urca la 5,7% pana la finalul anului.
Grupul energetic ceh CEZ intentioneaza sa reduca pretul energiei electrice practicat la nivelul consumatorilor - gospodarii din Cehia - cu 15,3% in 2010, scrie agentia de presa Thomson Reuters.
Volumul total al contractelor de leasing pentru active mobile incheiate de membrii Asociatiei cehe de leasing si servicii financiare s-a injumatatit in perioada ianuarie-septembrie fata de acelasi interval din 2008, pana la 30,94 mld. coroane (1,21 mil. euro), potrivit Prague Daily Monitor.
Polonia a incheiat un acord prin care va vinde Spaniei un surplus de certificate pentru emisii de carbon in valoare de 25 mil. euro, scrie Warsaw Business Journal. "Sub incidenta protocolului de la Kyoto, Polonia ar putea vinde pana in 2012 certificate pentru emisii de carbon in valoare de 1,6 mld. euro. Purtam negocieri in acest sens cu Deutsche Bank si guvernul japonez", a declarat ministrul polonez al mediului Maciej Nowicki.
Productia industriala a Bulgariei a scazut in septembrie cu 19,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, insa a inregistrat un avans de 2,7% fata de luna precedenta, potrivit Institutului national de statistica de la Sofia, scrie agentia de presa RTT News.
Bulgaria va solicita intrarea in mecanismul ERM-2, antecamera adoptarii monedei euro, la inceputul anului viitor si va incerca sa adere la zona euro pana in 2013, a declarat ministrul bulgar de finante Simeon Djankov, scrie Bloomberg. "In acest sens, trebuie sa demonstram Europei si intregii lumi ca suntem cei mai disciplinati din punct de vedere fiscal la nivel comunitar", a explicat Djankov.