Isramart news:
Comisia de mediu din Parlamentul European a aprobat lista celor 164 de sectoare industriale din Uniunea Europeană care vor beneficia de alocări gratuite privind emisiile de CO2, în cazul în care nu va fi încheiat un acord internaţional care să lupte împotriva încălzirii climatice, potrivit AFP.cote co2
Reprezentanţii acestei comisii au aprobat lista cu 39 de voturi pentru, 19 împotrivă şi o abţinere, a precizat Parlamentul European.
Un plan de acţiune aprobat de Uniunea Europeană în decembrie 2008 pentru combaterea încălzirii climatice a Planetei impune constrângeri serioase industriei, care va fi obligată să reducă emisiile de CO2 cu 21% până în 2020, faţă de nivelurile din 2005. Această constrângere şi obligaţia de a cumpăra permise de poluare începând din 2013 vor intra în vigoare în caz de eşec al negocierilor internaţionale de la summit-ul din Copenhaga.
Din acest motiv, UE a prevăzut alocarea de drepturi gratuite de emisii de CO2 ca să evite ca unele sectoare industriale să fie nevoite să-şi mute producţia pentru a rămâne competitive în faţa concurenţei firmelor instalate în ţări care nu sunt preocupate de protecţia mediului. Lista celor 164 de sectoare a fost elaborată de CE şi regrupează domenii variate, precum minele de cărbune, extracţia ţiţeiului şi a gazelor naturale, producţia de ciment, clei, aluminiu sau piele, precum şi confecţionarea de lenjerie intimă şi fabricarea vinului.
Lista va trebui aprobată în plen de Parlamentul European dacă nu va fi semnat un acord la Copenhaga, apoi de guvernele statelor UE, şi ar urma să fie aplicată timp de 5 ani. Ulterior, din 2014, vor putea fi incluse şi alte sectoare de activitate.