Majoritatea liderilor preocupaţi de încălzirea globală merg la summitul din Danemarca dedicat limitării acesteia cu cel mai poluant mijloc de transport - avionul; alţi noncoformişti vin cu trenul, cu autobuzul sau pe picioare. Dar nu despre locomoţia participanţilor români este vorba, ci despre mandatul lor. Ce aport mai are România la poluarea mondială şi cât va avea de plătit, sau de încasat, pentru reducerea ei globală?
Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE) a identificat două subiecte de politici româneşti legate de emisiile cu efect de seră: investiţiile în „curăţirea" producerii de energie electrică, care să fie atrase mai ales din mediul privat, şi obţinerea reportării certificatelor de poluare încă netranzacţionate.
În recentul raport „Să fim rezonabili - România şi ţintele de reducere a emisiilor", CRPE face o sinteză acidă a atitudinii politice a Bucureştiului faţă de ameninţarea realmente globală căreia fiecare ţară caută să-i răspundă din perspectiva intereselor proprii - chit că politicile naţionale au de data asta efecte peste mări şi ţări. „Până în prezent, România nu a avut politici și poziții coerente în UE, am participat ca spectatori pasivi în timp ce angajamentele noastre ca stat membru au devenit deja foarte costisitoare. Dar țintele asumate de UE ni se vor aplica și nouă, iar strategia 20-20-20 a UE (conținând și anumite ținte de reducere a emisiilor până în 2020 la care UE s-a angajat unilateral, indiferent de decizia de la Copenhaga, vezi descrierea completă în textul raportului) implică deja costuri pentru România. Banca Mondială estimează costul pe care îl va suporta România pentru a fi în conformitate cu angajamentele luate de UE la 12,5 miliarde euro până în 2020 (6,1 miliarde de euro până în 2015). Contribuția României la obiectivele generale ale UE ar consta în principal din creşterea cotei energiei regenerabile şi proiecte de eficienţă energetică în clădiri rezidenţiale, industrie, transport."
Raportul CRPE avertizează că o parte din unitățile de generare de energie electrică (de la Turceni, Rovinari, etc) vor trebui să fie închise treptat din cauza emisiilor de NOx şi SO2, dacă nu se fac investiţiile pentru ca acestea să funcţioneze „curat", și vor trebui să plătească pentru emisiile suplimentare de CO2. „Principala cauză a întârzierilor în investiţiile de <
Cum „majoritatea acestor investiţii de 35 miliarde de euro sunt eficiente din punct de vedere economic", pariul CRPE este că aceste investiţii pot fi făcute prin investiții private. Greu însă de atras, socoteşte mai departe CRPE, a cărui analiză sună astfel: Investitorii s-au înscris la privatizarea producţiei de energie electrică începând din 2004. Cu toate acestea, guvernul a oprit complet orice privatizări în 2005 şi nu intenţionează să vândă producţia de energie electrică în viitorul apropiat (în ciuda angajamentelor noastre din Energy Road Map 2003-2013, de când am negociat Capitolul 14 Energie la aderarea la UE). Dimpotrivă, ultimele discuţii din guvern, transpartinice, merg spre crearea a una sau două companii integrate de energie. Acestea nu vor putea atrage fonduri de pe bursa de valori sau angaja credite (pentru ca grupează unităţi eficiente şi ineficiente, reduc transparenţa tranzacţiilor cu energie electrică, ar avea nevoie de ani de performanţă dovedită pentru a fi listate la bursă). O serie de investitori interesați de sursele de energie regenerabilă sunt îngrijorați de posibilitatea de a concura cu una sau două companii gigant care ar putea juca în funcție de reguli diferite, mai favorabile. Mai mult decât atât, unul dintre obiectivele creării societăţii(lor) integrate este acela de a "menţine locurile de muncă în sectorul minier". De fapt aceasta înseamnă un angajament față de alegători pentru continuarea subvenţionării mineritului (de data aceasta prin intermediul subvenţiilor încrucişate, deoarece ne-am angajat să nu mai subvenționăm cărbunele din 2010).
Astfel de măsuri contrazic eforturile de reducere a emisiilor de CO2 - este concluzia CRPE. „Abandonarea privatizării şi crearea unor societăţi energetice integrate reprezintă paşi înapoi pentru obiectivele de mediu. Consecinţă a acestor politici inconsistente care au speriat investitorii privaţi şi au întârziat privatizările, România se confruntă cu un risc serios în ce privește furnizarea de energie electrică: în următoarele două decenii aproximativ 50% din producţia de energie electrică ar trebui fie să fie complet închisă. Ne-am putea confrunta chiar cu pene şi deficite de curent."
Tranzacţionarea AAU
În restul industriilor, România emite rezonabil şi poate profita de asta. „Angajamentul luat de România în conformitate cu Protocolul de la Kyoto este de a reduce emisiile cu 8% până în 2012 față de cele din 1989. Cu alte cuvinte, României îi este permis să producă 1,279 miliarde tone CO2 între 2008-2012. Cu toate acestea, avem un avantaj: economia noastră s-a restructurat major în ultimele două decenii şi industria grea și-a redus treptat cota din PIB. Prin urmare, producem cantități semnificativ mai mici de CO2."
În prezent, România are dreptul a avea aproximativ 350 milioane AAU („drepturi de poluare", numite unităţi ale cantităţilor atribuite - 1 AAU înseamnă dreptul de a emite o tonă de CO2).
„Cel mai probabil, creşterea PIB-ului sau acordul pentru reduceri viitoare nu vor epuiza AAU-urile României, astfel încât cel puţin o parte din ele ar putea fi vândute altor ţări (Japonia, Europa de Vest). În ultimii ani, guvernul român a fost nedecis în privința celor două opţiuni. Acum guvernul se confruntă cu o alegere dificilă: să vândă AAU la un preţ scăzut în lunile următoare (după ce legislaţia necesară este adoptată), sau să riște să le piardă cu totul dacă un nou acord internaţional post-Kyoto nu va permite ca AAU să fie raportate după 2012. Incertitudinile cresc pe măsură ce decizia finală este amânată. Preţurile pentru emisii au fost foarte volatile în ultimii ani, de la un minim de 0,5 euro la 30 de euro. Acum România speră să obţină aproximativ 8-10 euro/t, dar, dacă decizia finală este de a nu raporta AAU-urile, va exista un exces de AAU-uri piaţa internaţională deoarece Rusia şi Ucraina se vor grăbi să vândă excesul lor de emisii."
La nivel instituţional, gestionarea acestei probleme cade în sarcina mai multor instituţii, „neintegrate şi cu o colaborare deficitară". Banca Mondială a recomandat dezvoltarea unui actor instituţional pentru a facilita transferul de know-how între diverse sectoare şi coordonarea măsurilor de eficienţă energetică, în cadrul organizatoric existent (adică fără a crea structuri birocratice suplimentare). Ultima parte a raportului CRPE reia o parte din argumentaţia Băncii Mondiale şi oferă modele de integrare instituţională din alte ţări.
Posts
